Stele de pâslă
Ora 14, duminică, la Librăria Cărtureşti. Mi-am făcut proviziile de citit pentru următoarea perioadă: Şotron de Julio Cortazar şi Împărăteasa Orhidee de Anchee Min… Pe lângă asta am mai inspectat, ca de obicei, toate ceainicele apoi am dat de un “o, brad frumos!”. Pentru că:
- în loc de globuri sticloase cu sclipici avea rondele uscate de lămâi, portocale şi grapefruit roz.
- în loc de smocuri de beteală sclipicioasă avea covrigei mici, unii împletiţi, alţii nu.
- în loc de îngeraşi aurii made in China avea îngeraşi şi stele din pâslă.
- în loc de bomboane învelite în staniol multicolor avea caise confiate şi smochine moi.
- în loc de fir sclipitor, toate cele erau atârnate de cetina proaspătă cu fir întors de cânepă.
Nu ştiu de ce mi s-a părut că brăduţul ăsta frumos mirosea a prăjitura mamei cu blat de nucă şi bezele.
Azi voi începe să citesc Şotron, dar mai întâi răsfoiesc, caut, adulmec paginile. Un fel de hello-ce-mai-faci-ce-gust-ai reciproc. Aproape ca un preludiu plin de mici curiozităţi poate fi întâlnirea cu o carte nouă şi dorită. Hm.
Pagina 44:
“…cu un deget ating colţul gurii tale, îţi urmăresc conturul ca şi cum aş desena-o cu mâna mea, ca şi cum pentru prima oară gura ţi s-ar întredeschide… gura pe care mâna mea o alege şi ţi-o desenează pe faţă…”
“Mă priveşti, mă priveşti de aproape, tot mai de aproape şi atunci ne jucăm de-a ciclopul, ne privim tot mai de aproape şi ochii se măresc, se apropie între ei, se suprapun, iar ciclopii se privesc, răsuflând descumpăniţi, gurile se întâlnesc şi luptă fierbinte… ne sărutăm de parc-am avea gura plină de flori sau de peşti, de mişcări vii, de aromă nedesluşită. Şi dacă ne muşcăm, durerea e dulce, şi dacă ne sufocăm, într-o efemeră şi cumplită sorbire simultană a respiraţiei, moartea aceasta instantanee este frumoasă. Şi nu-i decât o singură salivă şi un singur gust de fruct pârguit, iar eu te simt tremurând lipită de mine precum luna în apă.”
Mă duc să-mi fac un ceai. Rece 
